Îngrijirea pacienților vârstnici

Se spune despre bătrânețe că e o a doua copilărie a omului, prin urmare o nouă adaptare la lucruri, situații și relații, ce pot părea, într-o astfel de etapă, diferite. Cum comunicăm, cum ne comportăm cu pacienții vârstnici cum percep ei comunicarea, atât în ceea ce îi privește pe cei apropiați, cât și personalul de îngrijire cu care intră în contact. Toate sunt laitmotivul articolului nostru de azi.

Cum îmi va arăta bătrânețea, ce ajutor voi avea, ce necesități vor apărea? Sunt alte întrebări frecvente, pe care și le adresează multe persoane, mai ales după pragul de 50 de ani. 

Înțelegerea pacienților vârstnici

Cei care se apropie de 50 și 60 de ani pot începe să analizeze opțiunile și resursele de îngrijire. Majoritatea, din dorința lor sau după consultarea cu familia, decide să apeleze la serviciile reședințelor de seniori unde există personal medical. Astfel, în sarcina asistenților medicali din cadrul centrelor de seniori revine grija față de pacienții vârstnici, unii dintre ei având anumite probleme de sănătate, alții locuind pur și simplu acolo, așa cum se întâmplă de multe ori în Germania. 

Majoritatea țărilor dezvoltate au acceptat vârsta de 65 de ani ca fiind o definiție a „persoanelor în vârstă” sau a persoanelor vârstnice, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății

Una dintre cele mai dezvoltate state din Uniunea Europeană este Germania, unde a devenit de mult o normalitate ca persoanele în vârstă să se orienteze către o reședință de seniori. Așa se explică și numărul mare de astfel de unități medicale și de îngrijire, care există în fiecare land. Pentru statul german, serviciile specifice geriatriei sunt o preocupare constantă, la fel și relațiile dintre un asistent medical și un pacient vârstnic, comunicarea dintre ei, tehnicile medicale tratamentele personalizate.

Comunicarea cu pacienții vârstnici

Dintr-un articol din Revista Galenus, ne amintim că asistența medicală a persoanelor vârstnice se axează pe patru obiective principale:

  • Oferirea ajutorului în gestionarea activităților zilnice,
  • Menținerea abilității de mișcare, echilibru și prevenirea căzăturilor,
  • Încercarea de a reduce tratamentul administrat, prescrierea unui tratament exact și informarea corectă despre posibile efecte secundare,
  • Asigurarea că tratamentul este personalizat și gestionarea diferitelor probleme de sănătate deja existente.

Pentru a putea atinge aceste obiective, ca asistent medical trebuie să te asiguri că între tine și pacientul vârstnic există o comunicare asertivă, calmă și deschisă. O provocare des întâlnită pentru asistenții medicali este interacțiunea cu pacienții vârstnici, în primul rând pentru că aceștia pot avea probleme auditive. De asemenea, pacienții vârstnici pot avea și probleme de memorie sau chiar probleme cognitive, ceea ce accentuează faptul că asistenții medicali trebuie să fie foarte atenți și răbdători atunci când vine vorba de interacțiunea cu pacienții vârstnici. 

Suport și încredere în relația cu pacienții vârstnici

Am pregătit câteva sfaturi care te-ar putea ajuta să comunici mai bine cu pacienții vârstnici.

Fii calm și nu te grăbi. De la început trebuie să știi că pacienții în vârstă necesită mai mult timp și îngrijire decât un pacient mai tânăr. Acordă-i timp unui pacient vârstnic să răspundă la întrebările tale și nu te grăbi când îi faci analizele. Poți vorbi cu el despre diferite subiecte pentru a sparge tăcerea de-a lungul procesului de colectare a analizelor. 

Menține contactul vizual pentru a putea urmări cu atenție ceea ce încearcă să îți spună un pacient vârstnic. Privindu-l în ochi te vei putea face mai înțeles și astfel îl vei face și pe el, mai atent la ce îi spui sau întrebi. 

Oferă-le ajutor și suport pentru că cei vârstnici nu dispun de aceeași mobilitate ca o persoană tânără! Chiar dacă îi ajuți deja cu plimbările zilnice, oferă-ți ajutorul de fiecare dată când este nevoie. În acest mod pacienții se vor simți mai siguri. 

Vorbește puțin mai tare dacă știi că pacientul vârstnic are probleme auditive, dar nu striga, pentru că tonul ridicat poate fi ușor de interpretat și poate cauza irascibilitate pentru cel pe care vrei de fapt doar să îl ajuți. Este o diferență mare între vorbitul calm, dar puțin mai tare, și strigătul. Nu uita că, în final, trebuie să le inspiri încredere pentru interacțiunile zilnice. De multe ori, o reședință de seniori este, pentru cei în vârstă, o a doua casă.

Chiar dacă nu este vorba despre un pacient din spital, fiind asistent medical puteți să încurajați o persoană în vârstă să vorbească deschis despre sănătatea lor. Deși există semne concrete că o persoană vârstnică poate poate suferi de o anumită afecțiune, în cele mai multe cazuri, persoanele vârstnice evită să relateze despre aceste probleme de sănătate.  Julia Graham, reprezentantul Kaiser Health News, afirmă că atât persoanele în vârstă, cât și familiile lor trebuie să vorbească deschis despre problemele sale de sănătate. Astfel, dacă sunteți asistent sau cadru medical, este bine să încurajați, într-un mod pozitiv, persoanele vârstnice să vorbească liber și degajat despre starea lor de sănătate, pentru ca voi, personalul medical, să le puteți oferi cea mai bună îngrijire medicală. 

Ce puteți face pentru ”a vorbi aceeași limbă” cu pacienții vârstnici

Indiferent de statut, părinte, bunic sau …simple cunoștințe, conflictul dintre generații a fost mereu un subiect de actualitate, în special în anumite culturi. 

„Copiii din ziua de azi!” Cu siguranță ați spus și voi, măcar o dată, această vorbă. Nu trebuie să avem o vârstă înaintată pentru a spune-o, ni se poate întâmpla tuturor. Important este ca asistenții medicali să nu cadă pradă gândurilor sau sentimentelor generate de aceste diferențe între generații și să respecte diferențele de opinii. Uneori, trebuie să cedezi pentru a menține echilibrul relației cu pacientul vârstnic. 

Evitați subiectele politice sau controversate. O dezbatere politică plină de viață între prieteni poate fi un lucru des întâlnit, dar dacă vă aflați la capătul unei tirade furioase cu un pacient vârstnic, răspundeți cu comentarii neutre care susțin dreptul persoanei la opinie … chiar dacă nu sunteți de acord.

Vârstnicii au trăit momente de schimbări incredibile, de la războaie la noile tehnologii, care în urmă cu în urmă cu 75 de ani păreau de neimaginat. A ține pasul cu noile vremuri poate fi, de multe ori, o adevărată provocare sau o luptă continuă pentru adaptare, o adaptare în al cărui proces, un rol important îl poartă și asistenții medicali. Fiecare dintre ei are responsabilitatea de a menține, întâi de toate, un nivel înalt de respect pentru vârstnici și apoi, pentru experiențele bogate din viața lor.

Pentru a fi AMG în Germania, completează formularul de înscriere AICI.

Iată cum poți beneficia GRATUIT de info ghid-ul mediClub!

Înscrie-te la newsletter-ul mediClub pentru a afla ultimele noutăți din sistemul medical, iar noi îți trimite GRATUIT Info Ghid-ul mediClub. Acest ghid te va ajuta să afli multe noutăți și sfaturi pentru Asistenții Medicali Generaliști care vor o carieră de succes în Germania!

Distribuie

Alte noutăți pentru tine!

Distribuie

Ești AMG? Dă start carierei tale!

O țară dezvoltată, salariu motivat și multe oportunități

Loc de muncă la o unitate de top din Germania!

Iată cum poți beneficia GRATUIT de info ghidul mediClub!

Înscrie-te la newsletter-ul mediClub pentru a afla ultimele noutăți din sistemul medical, iar noi îți trimite GRATUIT Info Ghidul mediClub. Acest ghid te va ajuta să afli multe noutăți și sfaturi pentru Asistenții Medicali Generaliști care vor o carieră de succes în Germania!

Acest site foloseşte cookie-uri şi poate colecta anumite date personale în scopuri comerciale, pentru mai multe detalii accesați pagina de Termeni și Condiții.

Ioana Apostol

Ioana este proaspătă absolventă a Universității Transilvania din Brașov, dar cu ajutorul Mediko Hire are astăzi un job mai bun decât și-ar fi imaginat și trăiește într-o zona mirifică a Germaniei, în Bavaria lângă Chiemsee. Ioana a avut o motivație puternică, știa încă de acum 7 ani că își dorește să muncească în Germania, de aceea pașii ei au fost constant îndreptăți în această direcție.Unitatea și spiritul de echipa pe care l-a simțit la locul de muncă au condus-o pe drumul spre performanță și spre o acomodare cât mai naturală.

Baliga Gyongyi

Locuiește în Rosenheim, un orășel mic, liniștit, cu oameni calzi, primitori și răbdători și cu foarte multe activități și locuri recreative pentru toate vârstele.Familia ei a venit la 3 luni după ce ea a ajuns în Germania. Doamna Baligă recunoaște că aceste 3 luni au fost cele mai grele, când a realizat că e singură într -o țară străină fără familie. Acum, fiind din nou uniți, simt că pot realiza orice. La locul de muncă a întâlnit într-adevăr multe diferențe, dar diferențe care au încântat-o și au făcut-o să aprecieze foarte mult acest spital: niciodată nu lipsește nimic din materialele de care are nevoie, totul este documentat, astfel încât nu poți fi tras la răspundere pentru ceva de care nu ești responsabil și pauza de masă este respectată întotdeauna, astfel încât oricât de mult ai avea de muncă să te poți și odihni și relaxa. 

La fel ca mulți alți asistenți care au început munca în Germania, singurul regret este că nu a făcut acest pas mai devreme.