Cum să fii mai productiv la locul de muncă

Meseria de asistent medical poate fi una dintre cele mai solicitante, în special dacă timpul, resursele și sistemele nu sunt de partea personalului. Când vine vorba de România, nu de puține ori auzim că e nevoie de mai multă eficiență și organizare, însă în realitate sunt principii general valabile, care se potrivesc fiecărui sistem.

Când vine vorba de spitale, unele pot crește productivitatea la locul de muncă prin trasarea unor protocoale mult mai clare, la nivelul întregii unități medicale, protocoale care să vină atât în ajutorul asistenților medicali, cât și în ajutorul pacienților. Totuși, dacă simți că aceste protocoale nu sunt eficiente, sunt multe alte tehnici pe care le poți aplica pentru a-ți spori productivitatea la muncă.

Simți uneori că ziua ta de lucru parcă scapă de sub control, iar lucrurile pe care le-ai planificat nu le poți îndeplini sau, dimpotrivă, pare că se adună tot mai multe? Nu te descuraja, se poate întâmpla chiar și celor mai buni. Pentru că fiecare are zile mai puțin productive la locul de muncă sau în care haosul își spune cuvântul, când vine vorba de o zi din viața unui asistent medical, ți-am pregătit câteva sfaturi despre cum să fii mai productiv la muncă. 

Începe cu planificarea timpului

Managementul timpului, conform Dicționarului Cambridge, poate fi definit ca fiind procesul de utilizare a timpului pe care îl ai la dispoziție într-un mod util și eficient, în special la locul de muncă. Acest proces implică foarte multe elemente care trebuie “controlate”, printre care se numără familia, viața socială, hobby-urile tale, etc. O mare parte din aceste activități nu le putem controla, însă le putem gestiona. Practic, la această gestionare a timpului se referă și conceptul de time management. Pentru a fi productiv la muncă, trebuie să știi cum să îți organizezi timpul de care dispui.

Managementul timpului în domeniul asistenței medicale îi ajută pe asistenți să fie mai productivi la locul de muncă, să se organizeze mai bine și să acorde prioritate atât îngrijirii pacienților, sarcinilor administrative interne, cât și responsabilităților educaționale și obligațiilor personale. Deși profesia de asistent medical este una solicitantă, asistenții medicali care dezvoltă tehnici pentru a-și gestiona mai bine timpul pot face față mai ușor condiționărilor de timp, ceea ce ar crea un echilibru între viața profesională și personală.

Prioritizează lucrurile

Pentru a fi productiv la locul de muncă, este important să știi să prioritizezi lucrurile pe care le ai de făcut. Poți folosi orice tehnică aici, important este să-ți fie ție potrivită. Pentru a găsi formula ta de succes în prioritizarea lucrurilor, răspunde la câteva întrebări:

  • Ce voi face mai întâi și de ce?
  • Ce este mai important de făcut și de ce?
  • Ce se va întâmpla dacă această sarcină nu este realizată acum sau în timpul acestei ture?
  • Cât de mult pot să amân una dintre sarcini și care sunt efectele?
  • Ce este cel mai important pentru pacient?

Identifică cele mai urgente și importante sarcini și urmărește să le faci mai întâi pe acestea, pentru că, în cazul în care vor apărea evenimente imprevizibile, s-ar putea să fie nevoie să îți regândești prioritățile.

Delegă! Multitasking-ul nu te va ajuta să fii productiv la locul de muncă

Ca asistent medical sau chiar student la facultate sau la postliceală, probabil ai mai multe lucruri de făcut în lista ta. Cu toate acestea, trebuie să iei fiecare lucru pe rând.

Noile cercetări constată că multitasking-ul nu este doar ineficient, ci poate dăuna creierului nostru. Multitasking-ul reduce capacitatea de a înțelege ceea ce vedem și auzim, inundând creierul cu informații concurente. Studiul a concluzionat că multitaskingul ne face să fim mai puțin eficienți, mai puțin concentrați pe stabilirea priorităților și obiectivelor. 

Este recomandat ca, pentru a spori productivitatea la locul de muncă, asistenții medicali să reducă multitasking-ul și să își gândească sarcinile pe rând și, desigur, să ceară ajutor la nevoie. 

Dacă lucrezi în pereche sau într-o echipă mai mare, alături de alți asistenți medicali, deleagă o parte din sarcinile tale și colegilor tăi, în funcție de nivelul de calificare. Asigură-te că delegi sarcina potrivită persoanei potrivite. Nu uita să comunici cu persoanele cărora le delegi sarcinile, astfel încât, de exemplu, dacă există observații clinice, să poți verifica fiecare pas al efectuării sarcinii.

Menține o atitudine pozitivă

Chiar dacă zilele de muncă ale unui asistent medical sunt pline de sarcini limită, acest lucru nu trebuie să influențeze spiritul echipei tale. Pentru a fi productiv la locul de muncă, un factor important este atitudinea pozitivă, atât a ta, cât și a echipei tale. 

În momentele în care simți că unii dintre colegii tăi nu sunt tocmai pozitivi într-o anumită zi, încearcă să detensionezi atmosfera cu o glumă, o veste bună sau, poate, o pauză de cafea. Este important să îți susții colegii și să menții o energie pozitivă la muncă. Așa, toți veți fi mai productivi la locul de muncă și veți termina lista de sarcini mai repede.

Nu uita să te odihnești! 

Pentru a reuși să manageriezi timpul bine și să fii productiv la locul de muncă, trebuie întâi de toate să fii odihnit. Ai nevoie de timp liber pentru a evita stările de epuizare fizică, cunoscute și sub denumirea de burnout. Epuizarea la locul de muncă este un risc comun întâlnit în domeniul sănătății. Într-un articol medical, scris de John Palmer, s-a constatat că mai mult de 15% dintre asistenții medicali intervievați au raportat că au o stare de epuizare la locul de muncă, iar 56% dintre asistenții intervievați au declarat că instituția în care lucrează este ineficientă în tratarea stării de burnout a angajaților săi. 

Managementul timpului în asistență medicală nu se referă doar la creșterea productivității. Acest lucru implică și timp pentru odihnă și reîncărcarea bateriilor. Ca asistent medical trebuie să iei pauze regulate și să aloci timp pentru lucruri firești – să schimbi câteva vorbe relaxante cu colegii sau chiar cu pacienții, să iei o gură de aer și, cel mai important, să aloci minimum 20 de minute pentru masă. Doar așa vei putea preveni epuizarea la locul de muncă. 

Avem și o listă de câteva lucruri pe care le poți face în timpul liber, dacă ești în Germania. Citește aici cele mai recente sfaturi. 

Află mai multe despre mediul spitalicesc din Germania și munca unui asistent medical generalist în clinicile din Germania, aici.

Asistenți medicali în Germania pregătiți pentru muncă

Iată cum poți beneficia GRATUIT de info ghid-ul mediClub!

Înscrie-te la newsletter-ul mediClub pentru a afla ultimele noutăți din sistemul medical, iar noi îți trimite GRATUIT Info Ghid-ul mediClub. Acest ghid te va ajuta să afli multe noutăți și sfaturi pentru Asistenții Medicali Generaliști care vor o carieră de succes în Germania!

Distribuie

Alte noutăți pentru tine!

Distribuie

Ești AMG? Dă start carierei tale!

O țară dezvoltată, salariu motivat și multe oportunități

Loc de muncă la o unitate de top din Germania!

Iată cum poți beneficia GRATUIT de info ghidul mediClub!

Înscrie-te la newsletter-ul mediClub pentru a afla ultimele noutăți din sistemul medical, iar noi îți trimite GRATUIT Info Ghidul mediClub. Acest ghid te va ajuta să afli multe noutăți și sfaturi pentru Asistenții Medicali Generaliști care vor o carieră de succes în Germania!

Acest site foloseşte cookie-uri şi poate colecta anumite date personale în scopuri comerciale, pentru mai multe detalii accesați pagina de Termeni și Condiții.

Ioana Apostol

Ioana este proaspătă absolventă a Universității Transilvania din Brașov, dar cu ajutorul Mediko Hire are astăzi un job mai bun decât și-ar fi imaginat și trăiește într-o zona mirifică a Germaniei, în Bavaria lângă Chiemsee. Ioana a avut o motivație puternică, știa încă de acum 7 ani că își dorește să muncească în Germania, de aceea pașii ei au fost constant îndreptăți în această direcție.Unitatea și spiritul de echipa pe care l-a simțit la locul de muncă au condus-o pe drumul spre performanță și spre o acomodare cât mai naturală.

Baliga Gyongyi

Locuiește în Rosenheim, un orășel mic, liniștit, cu oameni calzi, primitori și răbdători și cu foarte multe activități și locuri recreative pentru toate vârstele.Familia ei a venit la 3 luni după ce ea a ajuns în Germania. Doamna Baligă recunoaște că aceste 3 luni au fost cele mai grele, când a realizat că e singură într -o țară străină fără familie. Acum, fiind din nou uniți, simt că pot realiza orice. La locul de muncă a întâlnit într-adevăr multe diferențe, dar diferențe care au încântat-o și au făcut-o să aprecieze foarte mult acest spital: niciodată nu lipsește nimic din materialele de care are nevoie, totul este documentat, astfel încât nu poți fi tras la răspundere pentru ceva de care nu ești responsabil și pauza de masă este respectată întotdeauna, astfel încât oricât de mult ai avea de muncă să te poți și odihni și relaxa. 

La fel ca mulți alți asistenți care au început munca în Germania, singurul regret este că nu a făcut acest pas mai devreme.