Pachete de sărbători. Trimiteți sau primiți colete către și din Germania?

Peste 3 miliarde de pachete sunt transportate anual de firmele de coletărie din Germania, conform Deutsche Welle, iar cifrele sunt influențate în mare parte de pachetele trimise de românii care lucrează acolo. Fie că primiți sau trimiteți colete, perioada sărbătorilor este, cu siguranță, una dintre cele mai aglomerate pentru toată lumea.

În anii precedenți, se vorbea mult mai des despre topul țărilor de unde se trimiteau colete sau de unde se făceau transferuri bancare. Germania ocupa, pe atunci, un loc fruntaș, după Spania și Italia. Acum, însă, a devansat cele două țări și nu e de mirare dacă ne gândim că cea mai mare comunitate de români trăiește în Germania – aproape un milion, conform Ambasadei României în Germania.  

Desigur, situația este valabilă și invers, mai ales în pragul sărbătorilor de iarnă. Românii trimit colete spre Germania, Italia, Spania și Marea Britanie, iar pachetele expediate de ei la nivel internațional cântăresc, în medie, 9 kilograme, iar majoritatea exporturilor făcute de persoanele fizice constituie obiecte personale, conform wall-street.ro.

Serviciile de curierat sunt o metodă foarte bună de expediere a bunurilor. Trebuie doar să ai mare grijă cum împachetezi coletul pentru a nu se deteriora bunurile din interior și să îl etichetezi  corespunzător. Vei găsi instrucțiuni precise pe site-urile companiilor de expediere. Totodată, trebuie să acorzi o mare atenție și taxelor, deoarece fiecare companie de curierat percepe taxe diferite și are diverse cerințe. Îți recomandăm să te informezi corespunzător înainte de a te decide cu ce firmă vrei să colaborezi. 

De asemenea, pentru a trimite colete în Germania trebuie să cunoști câteva aspecte importante, începând cu întârzierile din pricina virusului COVID-19, la tipurile de servicii speciale pe care le puteți folosi, cum se calculează volumul și cantitatea coletului, taxe și comisioane pentru expedierea internațională. 

Există reguli generale ale companiilor de expediere ce trebuie respectate ca la carte, dacă nu îți dorești să intervină anumite probleme. În continuare, pentru a-ți ușura procesul de căutare și informare, îți vom prezenta 5 companii de expediere (în ordine aleatorie). La final, vei putea să îți faci o idee de ansamblu și să alegi cea mai bună variantă pentru expedierile tale. 

Condiții generale impuse de companiile de curierat

Expeditorul are obligația de a-și proteja corespunzător bunurile care fac obiectul expediției, astfel încât acestea să fie în maximă siguranță, neexpuse deteriorării sau fără a pune în pericol mediul, persoanele, instalațiilor utilizate transportului sau celorlalte colete. Ambalajul expeditorului este considerat adecvat dacă se apreciază că acesta este protejat împotriva presiunii și șocurilor și este complet etanșat pe tot parcursul drumului până la destinatar.

Un alt lucru de care trebuie să ții cont în afară de ambalarea corespunzătoare este etichetarea corectă a coletelor, inscripționate cu datele complete ale destinatarului (nume și prenume/denumire în cazul persoanelor juridice, respectiv adresa completă de livrare, telefon) și opțional, datele expeditorului.

Toate aceste demersuri reprezintă cel mai rapid și bun mod de a te asigura de faptul că bunurile tale ajung la timp, ambalate perfect.

TOP 5 companii de curierat

1. Compania TNT 

Tarifele sunt în RON și includ taxa pentru efectuarea formalităților vamale, dar nu includ indexul de combustibil și TVA.

În situația trimiterilor poștale pentru care este necesară efectuarea formalităților vamale, livrarea de plicuri și colete se va realiza în ziua următoare îndeplinirii formalităților vamale, fără a se depăși timpul de livrare garantat pentru adresa de destinație.

  • Costuri colete 12 Economy Express: 5 kg – 509.28 RON, 10 kg – 562.85 RON 

Tarifele sunt în RON și includ taxa pentru efectuarea formalităților vamale și indexul de combustibil de 15% (valabil la 01.01.2021), dar nu includ TVA.

În situația trimiterilor poștale pentru care este necesară efectuarea formalităților vamale, livrarea de plicuri și colete se va realiza înainte de ora 12 A.M., în ziua următoare îndeplinirii formalităților vamale, fără a se depăși timpul de livrare garantat pentru adresa de destinație.

Pentru întreaga listă de tarife îți recomandăm să accesezi următorul link.

2. Compania Allpacka

Platforma oferă posibilitatea înregistrării cu cont pentru a beneficia de rapiditatea procesului de plasare. Comanda poate fi plasată la orice oră din zi și din noapte, platforma fiind funcțională 24/7. Programul echipei este de luni până vineri, în toate zilele lucrătoare, de la ora 09:00 la 18:00, iar comenzile ce sunt plasate în afara programului de lucru vor fi confirmate în următoarea zi lucrătoare, după verificare. Prin intermediul Allpacka poți urmări online parcursul și livrarea coletului. 

  • Serviciile de curierat internațional Cutie – 20 kg – 180.18 RON. Cu până la 46% mai ieftin decât serviciile poștale,  pe baza celui mai mic tarif disponibil.

Timp de tranzit:

  • De la 3-5 zile lucrătoare pentru transport de colete rutier
  • De la 1-2 zile lucrătoare pentru transport de colete aerian

Allpacka îți oferă posibilitatea de a calcula costul transportului coletului cu diverse companii de curierat, în funcție de preferințele tale. 

Pentru mai multe detalii referitoare la expediere, accesează acest link

3. Compania Nextour – transport colete Germania 

Nextour oferă o modalitate diferită de expediere: tu rezervi livrarea coletului spre Germania, confirmi expedierea acestuia și vei fi contactat în momentul în care va ajunge la adresa indicată. 

Costurile pentru expediere se calculează în funcție de greutatea și volumul coletelor:

  • Colete standard: 1.5 €/ kg 
  • Colete standard: la coletele de tip standard se percepe un minim de 20 kg
  • Colete voluminoase: pentru coletele voluminoase, dar foarte ușoare se folosește o metodă de calcul volumetric (lungime cm x lățime cm x înălțime cm ) / 6000 = greutate volumetrică sau dimensională

Pentru informații suplimentare, accesează acest link. 

4. Compania Alt Express – curierat rapid Germania 

Altexpress oferă livrări door-to-door prin două modalități de transport, economic și express, ceea ce înseamnă două tarife diferite. 

  • Express Economic: colet 3 kg – 86.69 lei; colet 10 kg – 120.70 lei; 20 kg – 159.48 lei; 30 kg – 159.71 lei 
  • Express Rapid: colet 0,5 kg – 181.87 lei; 1 kg – 244.23 lei; 1,5 kg – 287.70 lei; 2kg – 331.84 lei; 2,5 kg – 356.72 lei 

Îți vei putea urmării coletul pe toată perioada transportului prin intermediul unui număr unic de tracking. Pentru mai multe informații, accesează următorul link.

5. Transportul internaţional de alimente prin serviciile de curierat Eurosender

Eurosender oferă o gamă variată de servicii de transport, de la soluții pentru transportul pachetelor și valizelor, până la transportul de paleți, transport cargo și servicii de mutare şi relocare. 

  • Serviciul standard oferit de Eurosender se prezintă în următorul fel: greutate maximă până la 30 – 40 kg, în funcție de compania de curierat selectată; lungime maximă: 175 cm (latura cea mai mare a pachetului).
  • Când rezervați serviciul de expediere standard, veți putea alege data colectării, iar livrările se efectuează în intervalul 9 – 18 în zilele lucrătoare.
  • Se poate de asemenea opta pentru Serviciul Express, astfel pachetele cu  o singură latură pot depăși 120 cm, până la 300 cm, iar greutatea maximă nu are voie să treacă de 70 de kg
  • Un alt tip de transport este transportul freight. Acesta constă în transportul încărcăturii voluminoase și grele cum ar fi echipamentul industrial,articole mari și cu forme aparte sau transporturi paletizate.

Pentru a putea vedea tarifele specifice, în funcție de tipul și timpul de expediere, accesează linkul.

Fiecare companie de expediere are diverse restricții privind exporturile, teritorii unde își poate  suspenda activitatea sau introducere de cerințe suplimentare pentru expedieri. 

Totodată, unele companii au restricții de expediere pentru diverse bunuri. Câteva exemple ar fi: bateriile pe bază de litiu, spray-urile și aerosolii, vopselele și lacurile, parfumurile, fertilizatori, înălbitori sau substanțele de desfundare a țevilor, airbag-urile, magneții, telefoanele sau laptopurile. 

Acestea sunt doar 5 dintr-o varietate de companii de expediere, tu poți alege oricare alta, în funcție de propriile nevoi. Dacă și tu ai colete de trimis în Germania, ai grijă să urmezi pașii corespunzători pe care compania de curierat le specifică pe propriul site, pentru a nu interveni situații neplăcute în ceea ce privește modul de transport, timpul estimat sau livrarea la destinație. 

Ca AMG în Germania, suntem siguri că simți o mare bucurie când primești colete din țară, fie că este vorba de livrarea unui colet cu alimente în prag de sărbători sau cadouri de la cei rămași în țară. Dar ce faci dacă dorești să trimiți tu un colet acasă? Îți organizezi bugetul în așa fel încât să nu ai costuri ridicate, contactezi o firmă de curierat care ți se potrivește și le aduci o mică bucurie celor dragi.
Rămâi aproape și urmărește în continuare Blogul mediClub pentru informații care îți vor fi utile! 

Iată cum poți beneficia GRATUIT de info ghid-ul mediClub!

Înscrie-te la newsletter-ul mediClub pentru a afla ultimele noutăți din sistemul medical, iar noi îți trimite GRATUIT Info Ghid-ul mediClub. Acest ghid te va ajuta să afli multe noutăți și sfaturi pentru Asistenții Medicali Generaliști care vor o carieră de succes în Germania!

Distribuie

Alte noutăți pentru tine!

Distribuie

Ești AMG? Dă start carierei tale!

O țară dezvoltată, salariu motivat și multe oportunități

Loc de muncă la o unitate de top din Germania!

Iată cum poți beneficia GRATUIT de info ghidul mediClub!

Înscrie-te la newsletter-ul mediClub pentru a afla ultimele noutăți din sistemul medical, iar noi îți trimite GRATUIT Info Ghidul mediClub. Acest ghid te va ajuta să afli multe noutăți și sfaturi pentru Asistenții Medicali Generaliști care vor o carieră de succes în Germania!

Acest site foloseşte cookie-uri şi poate colecta anumite date personale în scopuri comerciale, pentru mai multe detalii accesați pagina de Termeni și Condiții.

Ioana Apostol

Ioana este proaspătă absolventă a Universității Transilvania din Brașov, dar cu ajutorul Mediko Hire are astăzi un job mai bun decât și-ar fi imaginat și trăiește într-o zona mirifică a Germaniei, în Bavaria lângă Chiemsee. Ioana a avut o motivație puternică, știa încă de acum 7 ani că își dorește să muncească în Germania, de aceea pașii ei au fost constant îndreptăți în această direcție.Unitatea și spiritul de echipa pe care l-a simțit la locul de muncă au condus-o pe drumul spre performanță și spre o acomodare cât mai naturală.

Baliga Gyongyi

Locuiește în Rosenheim, un orășel mic, liniștit, cu oameni calzi, primitori și răbdători și cu foarte multe activități și locuri recreative pentru toate vârstele.Familia ei a venit la 3 luni după ce ea a ajuns în Germania. Doamna Baligă recunoaște că aceste 3 luni au fost cele mai grele, când a realizat că e singură într -o țară străină fără familie. Acum, fiind din nou uniți, simt că pot realiza orice. La locul de muncă a întâlnit într-adevăr multe diferențe, dar diferențe care au încântat-o și au făcut-o să aprecieze foarte mult acest spital: niciodată nu lipsește nimic din materialele de care are nevoie, totul este documentat, astfel încât nu poți fi tras la răspundere pentru ceva de care nu ești responsabil și pauza de masă este respectată întotdeauna, astfel încât oricât de mult ai avea de muncă să te poți și odihni și relaxa. 

La fel ca mulți alți asistenți care au început munca în Germania, singurul regret este că nu a făcut acest pas mai devreme.