Animalul de companie – Aspecte importante despre prietenul patruped al unui AMG în Germania

Animalul de companie poate fi prietenul tău în călătoria pe care ai ales să o urmezi ca Asistent Medical Generalist în Germania. Această țară reprezintă locul perfect, atât pentru cariera ta, cât și pentru un mediu plăcut unde animalele sunt binevenite și foarte îndrăgite.

Poți călători cu animalul tău de companie în Germania, să ai parte de o integrare mai ușoară și să ai cel mai bun prieten alături de tine. Tot ce trebuie să faci este să planifici puțin lucrurile în avans și să cunoști regulile esențiale. 

Descoperă mai jos aspectele cele mai importante și câteva sfaturi utile pentru ca tu și prietenul tău să călătoriți în siguranță și să aveți parte de o acomodare reușită.

Animalul de companie – Prietenul patruped al unui AMG

Vaccinarea și documentele necesare pentru a vă lua animalul în Germania

Întâi de toate, trebuie să știi că Germania face parte din programul UE de călători pentru animale de companie. Ce înseamnă acest lucru? Programul permite animalelor de companie să călătorească, alături de tine, fără limite în interiorul UE, deoarece fiecare animal de companie are un pașaport cu înregistrare de vaccinare. Pașapoartele le puteți obține de la medicii veterinari autorizați și trebuie să conțină detalii cu privire la o vaccinare anti-rabie validă. 

La intrarea în Germania, din afara sistemului UE de hrană pentru animale, cu animalul tău de companie, se cer următoarele documente:

  • Vaccinarea împotriva rabiei (cel puțin 30 de zile, dar nu mai mult de 12 luni înainte de intrarea în Germania) 
  • Certificat veterinar bilingv (engleză / germană) 
  • Animalele trebuie să fie identificate printr-un microcip electronic (standard: ISO 11784 sau ISO11785); medicul veterinar poate face acest lucru și nu este dureros pentru animal. 

Un lucru important la care trebuie să fii atent este faptul că Pașaportul UE pentru animale de companie este destinat numai câinilor, pisicilor și dihorilor. Pentru alte animale de companie trebuie verificate regulile naționale relevante din țara respectivă.

Călătorii cu animale de companie

În ceea ce privește companiile aeriene, acestea permit accesul animalelor mici în cabina pasagerilor (câini sub 10 kg), pe când animalele de companie mai mari sunt „Live Cargo” și vor fi expediate în portbagaj. Pentru ca totul să fie în regulă, asigură-te că ai o canișă sau o cutie aprobată de compania aeriană pentru prietenul tău și ai timp să-l acomodezi în cutie înainte de a pleca. Interesează-te din timp la compania cu care dorești să zbori despre politica privind animalele de companie. Unele pot solicita un certificat internațional de sănătate. Aceste companii plătesc, de obicei, o taxă pentru transportul unui animal de companie care poate porni de la 200 dolari și poate ajunge ușor la 600 de dolari. Dacă banii și documentația la companiile aeriene par prea mari, poți apela la o companie de transport pentru animalele de companie. Este posibil să ieși mai ieftin și micuțul să fie mai liniștit.

Condițiile care trebuie îndeplinite pentru transportul terestru al unui cățel sau pisică spre Germania sunt următoarele:

  1. Cățelul sau pisica, conform legislației în vigoare, poate fi transportat doar după vârsta de 4 luni,
  2. Data implantării sau citirii microcipului electronic să fie înainte de data vaccinării antirabice,
  3. Vaccinul antirabic al animăluțului să fie făcut cu cel puțin 21 de zile înainte de data plecării,
  4. În ziua plecării sau cu maximum 24 ore înainte, animalul de companie trebuie deparazitat (intern, extern) și supus unui examen clinic,
  5. Toate acestea trebuie găsite în pașaportul animalului de companie (deparazitarea internă, externă și viza de clinic sănătos),
  6. Vaccinul antirabic trebuie scris cu pixul, semnat, parafat, să conțintă ștampilă rotundă și folie de protecție. 

Mai multe informații utile despre întreg procesul AICI.

Odată ajuns în Germania cu prietenul tău, va trebui să te acomodezi atât tu, cât și animăluțul tău la un nou stil de viață. Iată câteva lucruri importante:

Transport în comun cu animale de companie în Germania 

Când vine vorba de câinii mici și mijlocii, care pot călători într-o cușcă sau coș, pot fi preluați gratuit pe trenurile U-Bahn, tramvaie și autobuze. Pentru câinii mai mari însă, trebuie să cumpărați un bilet, care, de obicei, este la jumătate de preț. De asemenea, din motive de siguranță, câinii mai mari trebuie să poarte o botniță.

Câini în restaurante și hoteluri din Germania

Dat fiind faptul că nemții iubesc animalele, în special câinii, ți se va permite intrarea cu acesta în majoritatea hotelurilor și restaurantelor din Germania. Atenție însă la taxe. S-ar putea ca în anumite hoteluri să ți se perceapă taxe suplimentare pentru câinele tău. De obicei între 5 și 20 de euro.

Rase de câini considerate periculoase

Cu toate că nemții iubesc animalele, proprietarii de câini ar trebui să știe că următoarele rase sunt considerate periculoase de către Guvern ca fiind clasa 1: Pit Bulls, Staffordshire Bull Terrier, Terrierii American Staffordshire. Dacă ai un câine de o rasă care se numără printre cele de mai sus și dorești să rămâi o perioadă mai lungă de timp cu el în Germania, va trebui să anunți autoritățile locale. După, va trebui să aplici pentru o licență și să furnizezi Haftpflichtversicherung (asigurare de răspundere personală). Totuși, există și câini de clasa 2, unde te vei confrunta cu standarde puțin mai indulgente, dar necesare la înregistrare. Acestă clasă cuprinde: Rottweilers, Bulldogi americani, Mastifi. 

Impozitul pe un animal de companie

Un animal de companie vine cu multă responsabilitate. Pe lângă faptul că trebuie să respecți regulile standard care se aplică în public, vizite frecvente la veterinar, hrană și achiziționarea celor necesare, pe listă se mai adaugă și impozitul. Fiecare animal de companie are un cost diferit, care se calculează în funcție de caracteristicile lui, dar și în funcție de land. Există landuri în care impozitul poate fi între 50 și 186€ pe an. AICI vei găsi o listă cu costul mediu pe orașe.

Ce presupune asigurarea de răspundere civilă?

Asigurarea de răspundere civilă este necesară dacă dorești să nu ajungi în situații neplăcute. O astfel de asigurare preia daunele materiale și pierderile financiare cauzate de câinele asigurat. Spre exemplu, dacă animalul tău de companie mușcă un câine, compania de asigurare preia costurile de spitalizare. În caz contrar, stăpânul este considerat vinovat și va prelua costurile. În situații de acest gen, de cele mai multe ori, se rezolvă pe cale amiabilă. Dar nu te sfătuim să te bazezi pe asta, deoarece de la o mușcătură se poate ajunge în instanță.

Chiar dacă un animal de companie vine cu o responsabilitate așa de mare, suntem siguri că aduce multă bucurie în viața ta, iar procesul de integrare este mult mai ușor alături de el. Totodată, dacă vei întâmpina anumite situații și nu ști cum trebuie să procedezi, îi recomandăm, de exemplu, medicul veterinar Bogdan Suhastru, care este în Germania din 2016 și te poate sfătui. A creat chiar și un grup de Facebook numit „Proprietari români de animale în Germania” pentru a ajuta românii din Germania care dețin un animal de companie.

De asemenea, viața de Asistent Medical Generalist în Germania poate fi solicitantă și va trebui să găsești un echilibru între viața personală și viața profesională, pentru ca tu și prietenul tău să petreceți cât mai mult timp împreună.

Urmărește în continuare Blogul mediClub pentru informații utile, iar până data viitoare, îți dorim cât mai multe momente frumoase cu prietenul tău.

Iată cum poți beneficia GRATUIT de info ghid-ul mediClub!

Înscrie-te la newsletter-ul mediClub pentru a afla ultimele noutăți din sistemul medical, iar noi îți trimite GRATUIT Info Ghid-ul mediClub. Acest ghid te va ajuta să afli multe noutăți și sfaturi pentru Asistenții Medicali Generaliști care vor o carieră de succes în Germania!

Distribuie

Alte noutăți pentru tine!

Distribuie

Ești AMG? Dă start carierei tale!

O țară dezvoltată, salariu motivat și multe oportunități

Loc de muncă la o unitate de top din Germania!

Iată cum poți beneficia GRATUIT de info ghidul mediClub!

Înscrie-te la newsletter-ul mediClub pentru a afla ultimele noutăți din sistemul medical, iar noi îți trimite GRATUIT Info Ghidul mediClub. Acest ghid te va ajuta să afli multe noutăți și sfaturi pentru Asistenții Medicali Generaliști care vor o carieră de succes în Germania!

Acest site foloseşte cookie-uri şi poate colecta anumite date personale în scopuri comerciale, pentru mai multe detalii accesați pagina de Termeni și Condiții.

Ioana Apostol

Ioana este proaspătă absolventă a Universității Transilvania din Brașov, dar cu ajutorul Mediko Hire are astăzi un job mai bun decât și-ar fi imaginat și trăiește într-o zona mirifică a Germaniei, în Bavaria lângă Chiemsee. Ioana a avut o motivație puternică, știa încă de acum 7 ani că își dorește să muncească în Germania, de aceea pașii ei au fost constant îndreptăți în această direcție.Unitatea și spiritul de echipa pe care l-a simțit la locul de muncă au condus-o pe drumul spre performanță și spre o acomodare cât mai naturală.

Baliga Gyongyi

Locuiește în Rosenheim, un orășel mic, liniștit, cu oameni calzi, primitori și răbdători și cu foarte multe activități și locuri recreative pentru toate vârstele.Familia ei a venit la 3 luni după ce ea a ajuns în Germania. Doamna Baligă recunoaște că aceste 3 luni au fost cele mai grele, când a realizat că e singură într -o țară străină fără familie. Acum, fiind din nou uniți, simt că pot realiza orice. La locul de muncă a întâlnit într-adevăr multe diferențe, dar diferențe care au încântat-o și au făcut-o să aprecieze foarte mult acest spital: niciodată nu lipsește nimic din materialele de care are nevoie, totul este documentat, astfel încât nu poți fi tras la răspundere pentru ceva de care nu ești responsabil și pauza de masă este respectată întotdeauna, astfel încât oricât de mult ai avea de muncă să te poți și odihni și relaxa. 

La fel ca mulți alți asistenți care au început munca în Germania, singurul regret este că nu a făcut acest pas mai devreme.