Ai șanse să îți cumperi un imobil în Germania? Ce trebuie să știi despre asta?

“Noi, la început, am stat în chirie, firește, și între timp am reușit să cumpărăm și o casă destul de încăpătoare, în așa fel încât să încăpem cu toții (n.r.) – eu, soțul, copilul și părinții mei – și cred că asta este cea mai mare realizare a noastră. Pentru noi, Germania e acasă!”

Ca Asistent Medical generalist, în momentul în care ești deja în Germania de ceva vreme și ești hotărât că vei rămâne pe termen lung sau chiar definitiv, suntem siguri că nu de puține ori te-ai gândit, probabil, la o locuință proprie, să nu mai ai grija chiriei și să nu îți mai faci griji pentru un imobil care nu este, de fapt, al tău. De ce spunem asta? Pentru că e parte din specificul culturii noastre. Spre deosebire de nemți, simțul proprietății e mult mai prezent la noi.

Lucrurile nu sunt însă, la fel de accesibile ca în România, cel puțin nu atunci când ești la început de drum și nu atunci când ești singur.

Întreg procesul pentru cumpărarea unei locuințe este unul de durată, implică plimbările pe la  bănci, vizionarea mai multor imobile, vizita la notar, așteptarea creditului bancar, achitarea avansului către bancă (dacă îți este solicitat), dobânda pe care o vei avea și taxele aferente imobilului.  

De ce să-ți cumperi propria locuință, care sunt cerințele pe care trebuie să le îndeplinești pentru a primi un credit, demersurile pentru achiziție și avantajele de care să te bucuri? Toate acestea ți le putem dezvălui noi în acest articol.

De ce vor românii să își cumpere un imobil în Germania?

Există atât avantaje, cât și dezavantaje în privința acestei decizii. Câteva dintre avantajele achiziționării unui imobil sunt libertatea de decizie, stabilitatea și libertatea de organizare. De asemenea, poate fi considerată o investiție bună pentru bătrânețe, atunci când nu mai ai tot timpul din lume să te tot muți dintr-un imobil în altul. 

Achiziționarea unei locuințe vine la pachet și cu mici dezavantaje. Prețurile sunt mult mai mari decât în România. Din cauza costurilor de credit, nu ai aceeași flexibilitate de a te muta și s-ar putea să depinzi de un anumit loc. 

Cerințe pentru obținerea unui credit

Înainte să te apuci să faci toate demersurile necesare pentru achiziționarea unui imobil, trebuie să fii sigur de câteva aspecte foarte importante. 

Prima cerință pentru a putea cere un credit este un contract de muncă pe perioadă nedeterminată, pe care tu, ca asistent medical, îl ai deja. O altă cerință importantă este necesitatea unei vechimi de minimum 1 an la actualul loc de muncă și să ai rezidența în Germania în acte, acest lucru fiind important pentru verificarea situației creditare anterioare. 

Există și 3 caracteristici de creditare care se vor stabili de la început: 

  1. mărimea creditului 
  2. termenul creditului 
  3. procentul de creditare la momentul achiziționării.

Ce fel de demersuri trebuie să faci până să ajungi să deții cheile propriei locuințe? 

Primul și cel mai important lucru este să știi sigur suma creditului pe care ți-l poate oferi banca în funcție de veniturile tale lunare (sfaturi cum să îți organizezi bugetul eficient AICI), lucru pe care ar trebui să îl discuți cu un broker financiar. Chiar dacă acesta percepe un comision, ofertele de finanțare prezentate de el sunt mai avantajoase decât alegerea unei instituții de credit făcută pe cont propriu și poate obține o sumă avantajoasă pentru tine. 

Urmează orientarea către o locuință care se încadrează în bugetul tău. Poți solicita ajutorul aceluiași broker pentru o sumă avantajoasă. 

Pasul următor este vizionarea imobilelor care se încadrează în buget și, poate, eventuale negocieri, asta dacă proprietarul este unul privat. Un lucru puțin neobișnuit pe care banca îl cere este verificarea autenticității locuinței prin poze, pentru a putea să-ți acorde creditul. 

Pentru cumpărarea propriu-zisă, fie cauți pe cont propriu pe site-uri de imobiliare, cum ar fi Scout24, Immowelt, fie poți să contactezi o agenție imobiliară, care și aceasta, la rândul ei, percepe un comision. Mare atenție, întrebați de la început tot ceea ce presupun comisioanele, taxele și procedurile și nu semnați nimic dacă nu sunteți complet siguri că ați înțeles tot ceea ce vi s-a prezentat. Dacă nivelul de limba germană nu e suficient de avansat și încă aveți cuvinte pe care nu le înțelegeți, neapărat solicitați ajutor, fie unui translator, fie unei persoane de încredere din cerul de colegi și prieteni.

Cereți agenției toate informațiile suplimentare referitoare la imobil: restanțe la întreținere, gunoi, telefonie fixă, cablu de internet sau orice fel de alte restanțe. În cazul în care există datorii către asociația de proprietari, locuința se încredințează cumpărătorului numai dacă acesta își asumă obligația de a prelua aceste datorii.

O altă metodă este să apelați la Oficiul de locuinţe din oraşul dumneavoastră care vă poate ajuta, de asemenea, în găsirea unei locuinţe. Asigurarea imobilului se face la asociație, la fel întreținerea și taxele de ridicare ale gunoiului. 

Un lucru la fel de important, în momentul în care aveți o locuință nouă și o adresă nouă, trebuie să comunicaţi acest lucru la Biroul de Evidenţă al Populaţiei. Trebuie să ai în vedere anumite costuri adiționale pe lângă cele aferente: taxa de înregistrare în cadastrul funciar și impozitul pe proprietate. 

În momentul în care te decizi asupra unui imobil, trebuie luate în calcul anumite criterii, cum ar fi mijloacele de transport din zonă, infrastructura, magazinele, precum și perspectivele de dezvoltare ale zonei în discuție. 

Cum arată cifrele? 

Acestea diferă în funcție de mai multe criterii. În primă instanță, este vorba de localizare. Fie că este vorba de zona urbană sau rurală, prețurile imobilelor sau caselor diferă. În zona de nord a Germaniei se pare că imobilele sunt ceva mai ieftine, în vreme ce în zona sudică, prețurile pe m² se majorează. În metropole, contează mult și localizarea în cartiere.

Ca să îți faci o idee de preț pe m² pentru un apartament în câteva zone, îți arătăm câteva cifre orientative:

Augsburg – 4510, Bonn – 4450, Hamburg – 4145, Stuttgart – 4104, Köln – 3975, 

Nuremberg – 3828, Berlin – 3754, Leipzig – 3666, Bremen – 3533, Dresden – 3320, 

Heidelberg – 3283, Karlsruhe – 3258, Kiel – 2500, Rostock – 2315, Dortmund – 2250

Sursă: Cumpărarea unei locuințe în Germania – DOCUMENTAR

De ce a ales un AMG să achiziționeze o locuință?

Sunt câțiva asistenți medicali care au reușit să își achiziționeze o locuință în Germania. Cum? Pe de-o parte, datorită familiei, care s-a alăturat cu totul Germanie și apoi cu multă perseverență și implicare în viața profesională. Permite-ți accesul la cursuri de formare profesională, dă-ți șansa de a evolua în cariera ta. Angajatorul din Germania încurajează asta și pune totul la dispoziție. Cursuri, poziții noi, traininguri de pregătire, ș.a

“Noi, la început, am stat în chirie, firește, și între timp am reușit să cumpărăm și o casă destul de încăpătoare, în așa fel încât să încăpem cu toții (n.r eu, soțul, copilul și părinții mei) și cred că asta este cea mai mare realizare a noastră. Pentru noi, Germania e acasă. La bancă au fost luate în evidență mai multe aspecte, noi ne-am făcut calculele și am zis că ne-o putem asuma, o tragem până la capăt. Încă nu am simțit eforturi foarte mari, pentru că toți am fost foarte uniți, sunt 4 salarii care intră în casă și pe care le împărțim gândindu-ne la nevoi și ne rămâne chiar și pentru alte plăceri. De multe ori, într-un weekend obișnuiam să mergem la Paris, în alt weekend până în Olanda sau Belgia”, ne-a povestit Danusia Nicolae, una dintre asistentele medicale care lucrează în Germania de peste 4 ani, prin intermediul mediClub.

Poți urmări și restul poveștii ei, aici

Și nu uita, decizia îți aparține în totalitate, tu ești cel mai în măsură să hotărăști ce este mai bine pentru tine și familia ta. Noi nu putem decât să te ajutăm cu informațiile necesare și să te încurajăm să apelezi la noi ori de câte ori ai neclarități.

Pentru mai multe informații despre cheltuielile zilnice, salarii, stilul de viață german și avantajele acestuia, găsești toate răspunsurile AICI

Iată cum poți beneficia GRATUIT de info ghid-ul mediClub!

Înscrie-te la newsletter-ul mediClub pentru a afla ultimele noutăți din sistemul medical, iar noi îți trimite GRATUIT Info Ghid-ul mediClub. Acest ghid te va ajuta să afli multe noutăți și sfaturi pentru Asistenții Medicali Generaliști care vor o carieră de succes în Germania!

Distribuie

Alte noutăți pentru tine!

Distribuie

Ești AMG? Dă start carierei tale!

O țară dezvoltată, salariu motivat și multe oportunități

Loc de muncă la o unitate de top din Germania!

Iată cum poți beneficia GRATUIT de info ghidul mediClub!

Înscrie-te la newsletter-ul mediClub pentru a afla ultimele noutăți din sistemul medical, iar noi îți trimite GRATUIT Info Ghidul mediClub. Acest ghid te va ajuta să afli multe noutăți și sfaturi pentru Asistenții Medicali Generaliști care vor o carieră de succes în Germania!

Acest site foloseşte cookie-uri şi poate colecta anumite date personale în scopuri comerciale, pentru mai multe detalii accesați pagina de Termeni și Condiții.

Ioana Apostol

Ioana este proaspătă absolventă a Universității Transilvania din Brașov, dar cu ajutorul Mediko Hire are astăzi un job mai bun decât și-ar fi imaginat și trăiește într-o zona mirifică a Germaniei, în Bavaria lângă Chiemsee. Ioana a avut o motivație puternică, știa încă de acum 7 ani că își dorește să muncească în Germania, de aceea pașii ei au fost constant îndreptăți în această direcție.Unitatea și spiritul de echipa pe care l-a simțit la locul de muncă au condus-o pe drumul spre performanță și spre o acomodare cât mai naturală.

Baliga Gyongyi

Locuiește în Rosenheim, un orășel mic, liniștit, cu oameni calzi, primitori și răbdători și cu foarte multe activități și locuri recreative pentru toate vârstele.Familia ei a venit la 3 luni după ce ea a ajuns în Germania. Doamna Baligă recunoaște că aceste 3 luni au fost cele mai grele, când a realizat că e singură într -o țară străină fără familie. Acum, fiind din nou uniți, simt că pot realiza orice. La locul de muncă a întâlnit într-adevăr multe diferențe, dar diferențe care au încântat-o și au făcut-o să aprecieze foarte mult acest spital: niciodată nu lipsește nimic din materialele de care are nevoie, totul este documentat, astfel încât nu poți fi tras la răspundere pentru ceva de care nu ești responsabil și pauza de masă este respectată întotdeauna, astfel încât oricât de mult ai avea de muncă să te poți și odihni și relaxa. 

La fel ca mulți alți asistenți care au început munca în Germania, singurul regret este că nu a făcut acest pas mai devreme.