Motive pentru care Germania face angajări de AMG și din RO.
6 milioane de profesioniști în domeniul asistenței medicale. E nevoia pe care o au sistemele medicale din întreaga lume, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). Potrivit estimărilor, deficitul (criză) de personal se găsește preponderent în țările cu venituri mici și medii, iar una din cauzele crizei de personal este fluctuația mare a forței de muncă și distribuția inegală a acesteia.
În anumite zone, îmbătrânirea forței de muncă amenință și mai mult stabilitatea rezervei de asistenți medicali, asta în contextul în care „Asistentele sunt coloana vertebrală a sistemelor de sănătate. Astăzi, multe asistente sunt în prima linie a luptei împotriva COVID-19”, e de părere Teodros Adhanom Ghebreyesus, directorul general OMS.
Pe lângă populație, povara unui deficit (criză) de asistenți medicali e dusă și de personalul care deja lucrează în domeniu. Pe măsură ce multe asistente se retrag din sistem sau altele își schimbă cariera, munca se acumulează pentru cei rămași la muncă.
Una dintre țările care se confruntă puternic cu lipsa resurselor umane în domeniul sanitar este Germania. Oficial, potrivit Agenției Germane a Muncii (BfA), în 2018 circa 40.000 de locuri de muncă erau neocupate în sectorul îngrijirii pacienților. Dincolo de cifre, realitatea e și mai dură.
În prezent, aproximativ 1 milion de persoane lucrează în industria de îngrijire medicală a țării. Se preconizează că vor fi necesare 3 milioane de asistenți medicali până în 2060, având în vedere îmbătrânirea masivă a populației din Germania. La sfârșitul anului 2015, erau aproape 3 milioane de persoane care aveau nevoie de îngrijire. Până în 2030, acest număr se așteaptă să crească la 4,1 milioane.
Instituțiile medicale trebuie să fie creative pentru a satisface nevoile asistenților medicali, oferind în același timp cea mai bună și mai sigură îngrijire a pacienților. Un mediu care împuternicește și motivează asistenții medicali este necesar pentru întinerirea și susținerea forței de muncă care asistă.
Lipsa masivă de personal medical (criza personalului medical) a dus la extinderea serviciilor de recrutare și resurse umane. Specialiștii în domeniu sunt căutați continuu. Indiferent că provin din Germania, România, Serbia sau Filipine, avantajele pe care statul german le oferă asistenților medicali sunt și ele într-o continuă creștere, cu atât mai mult cu cât, și numărul unor astfel de solicitări este tot mai mare.
Conform G4Media.ro, petiția adresată ministrului sănătății Jens Spahn a accentuat faptul că asistenții medicali din Germania au o voce care este ascultată. În această petiție s-a cerut creșterea salarială pentru asistenții medicali, fapt care a fost susținut de peste 350.000 de alte persoane care au semnat petiția.
Pentru a fi AMG în Germania, completează formularul de înscriere AICI.
De ce a apărut această criză a personalului medical?
Pandemia globală a zguduit multe sisteme sanitare, iar cel al Germaniei nu a făcut excepție, deși este deja unul dintre cele mai bune din Europa. Orele de muncă îndelungate și turele interminabile au fost motivul pentru care o mare parte dintre asistenții medicali germani nu au putut face față valului pandemic ce a afectat spitalele și, în consecință, au demisionat.
Poate mai mult ca niciodată, Guvernul german s-a concentrat și mai mult asupra stării fizice și psihice a personalului din prima linie. Deși, materialele și echipamentele necesare muncii din unitățile medicale nu au fost niciodată o chestiune pregnantă, Guvernul a mărit și mai mult stocurile și a alocat sporuri mai mari.
Conform DW.com, în 2011, 36% din spitale aveau probleme cu ocuparea locurilor de muncă în domeniul îngrijirii pacienților, iar în 2019 acest procent a crescut la circa %. Personalul de îngrijire lipsește aproape în toate spitalele analizate cu capacitate de peste 600 de paturi.
Pentru a spori numărul asistenților medicali, ministerul german a aprobat cererea de a oferi asistenților un salariu minim de 15 euro/oră. O altă măsură ce a fost luată în vederea scăderii procentului de mai sus a fost cea de a stabili un număr minim de infirmieri pentru anumite secții.
Indiferent de măsuri, evoluțiile demografice sunt din ce în ce mai clare, în Germania. Odată cu îmbătrânirea progresivă a populației și creșterea speranței de viață, nevoia de servicii de îngrijire staționare și ambulatorii este în creștere.
Conform unui raport al Agenția Federală pentru Ocuparea Forței de Muncă, doar 29 de persoane sunt interesate de cele 100 de posturi vacante de infirmieri și infirmiere în geriatrie, de exemplu.
Câteva dintre motivele pentru care românii aleg Germania pentru a lucra ca asistent medical
Numărul de pacienți îngrijiți
Nu mai e de mult vreun secret că, în România, numărul de pacienți alocați unui asistent medical este mult mai mare decât în alte țări. Situație care e diferită în Germania, în majoritatea cazurilor, asistenții medicali au distribuiți un număr optim de pacienți, timpul pentru îngrijirea acestora fiind mult mai decent.
Atribuții mult mai clar trasate
Atât în spitale, cât și în clinici și reședințe de seniori, sarcinile asistenților medicali sunt mult mai bine stabilite. Fișele de post se respectă întocmai și nu există confuzii sau interpretări între atribuțiile unei asistente sau infirmiere, de exemplu. Unul dintre cele mai controversate subiecte în această comparație este asigurarea igienei corporale a pacienților imobilizați, acțiune ce în Germania îi revine clar asistentului.
Colaborarea dintre medic și asistent
Încrederea și ”tratamentul” egal între personalul medical este unul dintre cele mai apreciate lucruri de către cei care deja au avut oportunitatea să lucreze în sistemul sanitar german.
Din punct de vedere al atribuțiilor uzuale ale unui asistent medical din România, o parte dintre ele le regăsim și în Germania, de această dată și în rândul medicilor. Există astfel, un parteneriat profesional între cele două categorii de personal, o comunicare mult mai eficientă și un nivel de responsabilitate mult mai ușor de asumat.
Cât despre alte avantaje pe care le oferă Germania, lista e una și mai lungă. Sistemul asigurărilor de sănătate, nivelul de trai ridicat și infrastructura mult mai bine pusă la punct completează tabloul punctelor tari. Mai multe despre acest subiect, am scris deja pe blog, în articolele anterioare.