10 Greșeli de evitat în timpul unui interviu de angajare

Ai fost la un interviu la un spital sau o clinică, iar angajatorul ți-a oferit un răspuns negativ? Există posibilitatea ca în timpul interviului să fi făcut câteva greșeli inconștiente, dar care te-au costat un viitor loc de muncă.

De câțiva ani există un deficit mare de asistenți medicali la nivel global. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) spune că “Este nevoie de încă 6 milioane de asistenți la nivel global”. Tu poți contribui la diminuarea acestui număr și, în același timp, să practici meseria care îți aduce satisfacție.

Găsirea unui loc de muncă poate fi dificilă, în special când recurgi la câteva greșeli inconștiente, dar nu este imposibil. Fie că ești asistent medical sau ești specializat într-un alt domeniu, atunci când te pregătești de un interviu, îți recomandăm să ții cont de câteva aspecte:

1.Cerințe sau pretenții exagerate

Este foarte important să știi ceea ce vrei și să-ți recunoști valoarea pe care o poți oferi, însă nu tinde să faci greșeli, care duc în latura exagerării. De exemplu, asistenții medicali generaliști din România își pot începe o carieră în Germania și își pot lua familia alături. Însă nu întotdeauna astfel de lucruri sunt posibile încă din prima zi. Asistentul are nevoie de o perioadă de acomodare la noul stil de viață. Trece printr-o perioadă de integrare la noul loc de muncă, are de învățat noi responsabilități și moduri de lucru, date de angajator. Doar mai apoi ar fi indicat să înceapă demersurile pentru a-și întregi familia.

2.Ajungi mai târziu decât ora stabilită

Ia-ți întotdeauna o marjă de timp pentru a nu întârzia la interviu. Indiferent că îl susții online sau offline. Astfel de greșeli apar deseori. O posibilă cauză at fi faptul că oamenii nu se interesează din timp unde se află compania și ce posibilități de transport sunt în acea direcție. Sau, pur și simplu, nu iau în calcul valorile de trafic, care în anumite intervale orare pot fi crescute. 

Dacă totuși ești familiarizat cu zona în care trebuie să ajungi, dar intervine o urgență, cea mai bună soluție este să anunți. Dă un telefon și roagă intervievatorul să reprogamați ora interviului.

3. Porți o ținută nepotrivită

Nimeni nu are așteptări să te prezinți la interviu la patru ace sau cu haine de la un anumit brand, însă trebuie să acorzi puțină atenție ținutei. Asigură-te că ai hainele curate, călcate, dacă este cazul, și cât mai simple. Evită să porți culori foarte stridente, mesaje nepoliticoase imprimate, articole extravagante. Iată aici un articol folositor despre cum ar trebui să te îmbraci.

Greșeli la un interviu de angajare

4. Te lași distras de alte lucruri

Una dintre posibilele greșeli, pe care ar trebui să o și eviți, este distragerea. Înainte de a intra la interviu, închide telefonul. Nu ai motive să îl folosești în timp ce ai o conversație cu un posibil angajator. De asemenea, pe lângă telefon pot apărea alte distrageri, vizuale, sonore sau poate chiar ticuri proprii. Încearcă să le stăpânești, să treci peste și să ai toată atenția focusată pe conversație.

5.Nu ești sincer și apelezi la minciuni

Toți candidații își doresc să impresioneze recrutorul în timpul interviului. Dar atenție la ceea ce spui și ceea ce scrii în CV. Dacă ai nevoie totuși de un mic ghid, acest articol ar putea să te  ajute. Ce ai scris în CV și ceea ce spui la interviu trebuie să coincidă și, eventual, să detaliezi dacă intervievatorul dorește acest lucru. Prin urmare, trebuie să fii sincer de la începutul și până la sfârșitul interviului. Fără minciuni, fără omiteri și fără divagații care ar putea să ducă la o discuție confuză.

6.Ai informații greșite despre compania la care ai aplicat

O greșeală comună care apare printre aplicanți este prezentarea la interviu fără a deține informații despre companie, fără să fi făcut un minim de documentare. Nu este de ajuns să știi unde este localizată firma și cum ajungi acolo, ci trebuie să cunoști mai mult. Informațiile precum activitatea firmei, numărul de angajați, posturile vacante, dacă face parte dintr-un grup mai mare, dacă este ceva local, național sau internațional, sunt extrem de importante. Orice informație este utilă, iar de obicei pe site-ul companiei la care vrei să aplici există o secțiune “Despre noi” sau “About..” de unde poți descoperi povestea lor. În plus, asigură-te că ai înțeles anunțul jobului vacant și atribuțiile care de multe ori sunt detaliate acolo. Dacă nu sunt, cere lămuriri la interviu și fii sigur că ți le poți asuma.

7.Porți o conversație mult prea prietenoasă sau personală 

Este necesar să te prezinți la un interviu cu o atitudine pozitivă, degajat și încrezător. Însă atenție mare la direcția în care duci conversația. Prietenia și umorul sunt foarte apreciate și nu strică să le ai cu tine la un interviu de angajare, dar totul vine cu o limită. Amintește-ți constant că ești în fața unui manager sau angajator, și chiar dacă discuția pare a fi una prietenoasă, trebuie păstrat în același timp și profesionalismul. Prin urmare, dacă eviți greșeli precum discuțiile mult prea personale sau exagerat de prietenoase, ar trebui să fie totul în regulă și să menții o atitudine neutră.

Greșeli la un interviu de angajare

8.Vorbești într-un mod negativ despre foștii angajatori

Nu te plânge niciodată de foștii angajatori. Indiferent cât de proastă a fost situația sau condițiile în care ai fost nevoit să pleci, nu vorbi urât despre ceilalți angajatori. Acest lucru nu va reflecta decât un comportament neprofesionist din partea ta și există o mare posibilitate să lași o primă impresie neplăcută. Lucru care poate influența în mod direct decizia managerului sau recrutorului de a te angaja.

9.Ai gesturi, expresii și o atitudine negativă

Poate ai o zi mai proastă, poate ai primit o veste neplăcută sau ești foarte emoționat. Oricare ar fi situația, nu face greșeli precum: folosirea unor expresii jignitoare sau urâte, gesturi nepotrivite sau o atitudine negativă. Când ți se oferă șansa de a fi chemat la un interviu trebuie să lași o impresie bună. Este recomandat să ai o prezență care să te poziționeze în fața celorlalți candidați și să demonstrezi, atât cât ți se permite, că ești cel mai potrivit candidat pentru postul la care ai aplicat. 

10.Nu pui întrebări potențialului angajator

În majoritatea cazurilor se întâmplă ca persoana chemată la interviu să nu pună întrebări. Este imposibil să nu existe o curiozitate, o întrebare sau o mențiune. Chiar dacă pare o întrebare simplă, de multe ori îl va face pe angajator să vadă că ești implicat, că îți dorești cu adevărat și că vrei să știi mai multe. Totuși, încearcă să eviți întrebările de genul “Ce salariu voi avea?”, “Altceva ce îmi mai oferiți?”, sau cele care au legătură cu compania (dacă informația există deja pe site – poate părea că ești nedocumentat). Desigur, se poate discuta despre beneficii și pachetul salarial, însă ar fi bine să lași angajatorul să înceapă această discuție.

Dacă ai reușit să treci prin toate aceste greșeli, sigur ai avut de învățat din ele. Iar dacă ai acumulat și experiențe de acest gen, suntem siguri că ești mai aproape de jobul dorit.
Dacă ești asistent medical și îți dorești să lucrezi în Germania, fii realist și informează-te din timp. Ține cont de diferențele care apar între cele două state, între culturile lor, între sistemele lor medicale și, de multe ori, între atribuțiile zilnice. Toate astea, se vor discuta, cu siguranță, în cadrul unui interviu. Așa că, fii pregătit pentru o astfel de discuție!
Ești asistent medical în România și nu ți-ai găsit încă un loc de muncă? Aplică acum ca AMG în Germania, iar noi te vom ajuta să ai o carieră de succes.

Iată cum poți beneficia GRATUIT de info ghid-ul mediClub!

Înscrie-te la newsletter-ul mediClub pentru a afla ultimele noutăți din sistemul medical, iar noi îți trimite GRATUIT Info Ghid-ul mediClub. Acest ghid te va ajuta să afli multe noutăți și sfaturi pentru Asistenții Medicali Generaliști care vor o carieră de succes în Germania!

Distribuie

Alte noutăți pentru tine!

Distribuie

Ești AMG? Dă start carierei tale!

O țară dezvoltată, salariu motivat și multe oportunități

Loc de muncă la o unitate de top din Germania!

Iată cum poți beneficia GRATUIT de info ghidul mediClub!

Înscrie-te la newsletter-ul mediClub pentru a afla ultimele noutăți din sistemul medical, iar noi îți trimite GRATUIT Info Ghidul mediClub. Acest ghid te va ajuta să afli multe noutăți și sfaturi pentru Asistenții Medicali Generaliști care vor o carieră de succes în Germania!

Acest site foloseşte cookie-uri şi poate colecta anumite date personale în scopuri comerciale, pentru mai multe detalii accesați pagina de Termeni și Condiții.

Ioana Apostol

Ioana este proaspătă absolventă a Universității Transilvania din Brașov, dar cu ajutorul Mediko Hire are astăzi un job mai bun decât și-ar fi imaginat și trăiește într-o zona mirifică a Germaniei, în Bavaria lângă Chiemsee. Ioana a avut o motivație puternică, știa încă de acum 7 ani că își dorește să muncească în Germania, de aceea pașii ei au fost constant îndreptăți în această direcție.Unitatea și spiritul de echipa pe care l-a simțit la locul de muncă au condus-o pe drumul spre performanță și spre o acomodare cât mai naturală.

Baliga Gyongyi

Locuiește în Rosenheim, un orășel mic, liniștit, cu oameni calzi, primitori și răbdători și cu foarte multe activități și locuri recreative pentru toate vârstele.Familia ei a venit la 3 luni după ce ea a ajuns în Germania. Doamna Baligă recunoaște că aceste 3 luni au fost cele mai grele, când a realizat că e singură într -o țară străină fără familie. Acum, fiind din nou uniți, simt că pot realiza orice. La locul de muncă a întâlnit într-adevăr multe diferențe, dar diferențe care au încântat-o și au făcut-o să aprecieze foarte mult acest spital: niciodată nu lipsește nimic din materialele de care are nevoie, totul este documentat, astfel încât nu poți fi tras la răspundere pentru ceva de care nu ești responsabil și pauza de masă este respectată întotdeauna, astfel încât oricât de mult ai avea de muncă să te poți și odihni și relaxa. 

La fel ca mulți alți asistenți care au început munca în Germania, singurul regret este că nu a făcut acest pas mai devreme.