Cum să îți organizezi mai eficient timpul dacă ești asistent medical? 10 sfaturi utile

Tratamente, recoltări, vizite, discuții cu aparținătorii și multă birocrație. Toate astea și alte câteva pe lângă, raportate la un număr mare de pacienți, îți par multe, iar timpul nu e chiar în favoarea ta? Auzim des acest lucru în rândul multor asistenți medicali care întâmpină exact aceeași problemă. Ce ar putea fi de făcut într-un sistem care vine la pachet cu multe alte minusuri? O mai bună gestionare a timpului e unul dintre răspunsurile pe care astăzi ți le propunem.

Modul în care ne organizăm și ne distribuim timpul între activități pentru a fi productivi și a realiza toate obiectivele pare a fi reușita în orice domeniu de activitate. O bună gestionare a timpului duce la niveluri mai scăzute de stres și la niveluri mai ridicate de performanță atât la job, cât și în viața de zi cu zi.

Cu toate acestea, gestionarea timpului nu este ceva ce poți învăța instantaneu. Este nevoie de exercițiu pentru a construi, practica și stăpâni un obicei, dar dacă vei parcurge cele 10 sfaturi de mai jos, vei fi cu un pas mai aproape de reușită!

Gestionarea timpului nu este un talent, ci o abilitate pe care o vei învăța și exersa până în momentul în care vei putea să faci mai multe într-un timp mai scurt. Pentru a ajunge în acel punct, trebuie să te ajuți de varietatea de sfaturi, trucuri și metode care există. În continuare, vei descoperi 10 sfaturi utile pentru gestionarea timpului pe care le-am gândit special pentru tine. Acestea te vor ajuta să profiți la maximum de fiecare zi!

1.Folosește o agendă

Atunci când ai toate sarcinile trecute într-un singur loc, ai o vedere de ansamblu asupra responsabilităților pe care trebuie să le duci la bun sfârșit. Te poți ajuta de o simplă agendă pentru gestionarea timpului, iar după ce ai pus totul pe hârtie, poți trece la următoarele sfaturi.

2.Stabilește obiective realizabile și prioritizează-le

Dacă ai prea multe sarcini de făcut, gestionarea timpului nu te va ajuta să realizezi totul, însă vei reuși să stabilești priorități, împărțind toate sarcinile în 4 grupuri:

  • Efectuează: sarcini importante și urgente,
  • Amână: sarcini care sunt importante, dar nu urgente,
  • Deleagă: sarcini care sunt urgente, dar nu importante,
  • Șterge: sarcini care nu sunt nici urgente, nici importante.

Mai jos găsești o schiță care te va ajuta să aplici aceste sfaturi și nu uita, oricare ar fi obiectivele tale, acestea ar trebui să fie SMART: specifice, măsurabile, realizabile, relevante și în timp util.

3.Planifică-ți săptămâna în avans

O metodă bună prin care vei reuși să te concentrezi asupra celor mai importante sarcini, este planificarea în avans. Sfatul nostru este să îți iei câteva minute, duminica, pentru a crea un plan pentru toată săptămâna. În acest fel vei putea vedea ceea ce trebuie să faci în fiecare zi și te vei pregăti pentru o zi de luni productivă.

4.Profită de orele aurii sau de ”prime time” biologice

Știi la ce oră din zi ești mai productiv? Atunci hai să facem un exercițiu!

Pentru a descoperi care sunt orele de aur sau prime time biologice, trebuie să îți împarți ziua de lucru în 3-4 intervale de timp. Ține o evidență a productivității pe toată durata săptămânii. La finalul săptămânii realizează un clasament cu intervalele de timp de la cele mai neproductive, la cele mai productive. Perioadele în care ești cel mai productiv sunt perfecte pentru sarcinile dificile.

Știind acest lucru vei putea să îți optimizezi volumul de muncă și să îți planifici săptămânile în consecință. 

5.Respectă termenele stabilite pentru activități

Setează un termen limită pentru sarcinile care durează mai mult decât te-ai aștepta. Astfel, îți vei îmbunătăți concentrarea și vei fi mai eficient. Cel puțin în cazul unora se pare că funcționează! 

6.Termină munca mai devreme cu o zi

Multe persoane cred că lucrează mai bine sub presiunea unui termen limită și amână anumite sarcini. Pentru unii nu este cea mai bună alegere! De obicei, proiectele necesită mai mult timp decât se credea inițial, iar finalizarea sarcinii la timp poate deveni dificilă. Cea mai bună soluție este să îți stabilești un termen limită mai vechi și să îl respecți. 

7.Nu uita de pauze între sarcini

Creierul oscilează între vigilență mai mare și mai mică la fiecare 90 de minute. Dacă lucrezi intens mai mult de 90 de minute, creierul începe să folosească din rezervele de energie pentru a te menține în mișcare. Programarea unei pauze la fiecare 90 de minute te poate ajuta să îți menții concentrarea și productivitatea ridicată pe tot parcursul zilei.

8.Controlează factorii care îți distrag atenția

Distragerea atenției este una dintre cele mai mari probleme când vine vorba de gestionarea timpului. Soluția ar fi să elimini orice sursă care te poate distrage fie și pentru 2 secunde. Atunci când e vorba de computer sau telefon, poți apela la diferite aplicații care au funcții de “nu deranja”, iar pentru a nu fi deranjat în birou sau în cabinet de către colegi, poți stabili înainte întâlniri periodice în care să se discute problemele.

9.Învață să spui nu

Timpul tău e prețios! Nu te implica în proiecte care nu prezintă o prioritate pentru tine. În momentul în care primești o invitație sau o ofertă, încearcă să spui “îmi voi verifica programul și voi reveni cu un răspuns”, astfel încât vei putea evalua propunerea și vei lua cea mai bună decizie.

10.Programează-ți timp de relaxare

Oricât de mult îți place să lucrezi, ai nevoie și de timp de relaxare. În timpul unei zile de lucru obișnuite, toți facem sarcini care necesită efort, fie el fizic, fie mental. Corpurile noastre răspund la această acțiune de efort accelerând ritmul cardiac, crescând nivelul tensiunii arteriale, ceea ce mărește oboseala și stresează corpul. Când îți faci timp pentru recuperare la sfârșitul zilei de lucru, aceste reacții fiziologice vor reveni la nivelurile lor de bază. Dacă nu-ți faci timp pentru recuperare, vei deveni mai obosit, iar productivitatea nu va mai fi la fel de bună.

În cazul în care ești deja în Germania și nu ai prea multe idei, ți-am pregătit noi o listă cu câteva lucruri pe care le poți face în timpul liber.

Citește aici cele mai recente sfaturi. 

Acum că ai ajuns la finalul listei, poate te întrebi dacă există diferențe între oamenii care se pricep și cei care nu se pricep la gestionarea timpului. Răspunsul este da, iar acest articol evidențiază o serie de diferențe fezabile.

Iată cum poți beneficia GRATUIT de info ghid-ul mediClub!

Înscrie-te la newsletter-ul mediClub pentru a afla ultimele noutăți din sistemul medical, iar noi îți trimite GRATUIT Info Ghid-ul mediClub. Acest ghid te va ajuta să afli multe noutăți și sfaturi pentru Asistenții Medicali Generaliști care vor o carieră de succes în Germania!

Distribuie

Alte noutăți pentru tine!

Distribuie

Ești AMG? Dă start carierei tale!

O țară dezvoltată, salariu motivat și multe oportunități

Loc de muncă la o unitate de top din Germania!

Iată cum poți beneficia GRATUIT de info ghidul mediClub!

Înscrie-te la newsletter-ul mediClub pentru a afla ultimele noutăți din sistemul medical, iar noi îți trimite GRATUIT Info Ghidul mediClub. Acest ghid te va ajuta să afli multe noutăți și sfaturi pentru Asistenții Medicali Generaliști care vor o carieră de succes în Germania!

Acest site foloseşte cookie-uri şi poate colecta anumite date personale în scopuri comerciale, pentru mai multe detalii accesați pagina de Termeni și Condiții.

Ioana Apostol

Ioana este proaspătă absolventă a Universității Transilvania din Brașov, dar cu ajutorul Mediko Hire are astăzi un job mai bun decât și-ar fi imaginat și trăiește într-o zona mirifică a Germaniei, în Bavaria lângă Chiemsee. Ioana a avut o motivație puternică, știa încă de acum 7 ani că își dorește să muncească în Germania, de aceea pașii ei au fost constant îndreptăți în această direcție.Unitatea și spiritul de echipa pe care l-a simțit la locul de muncă au condus-o pe drumul spre performanță și spre o acomodare cât mai naturală.

Baliga Gyongyi

Locuiește în Rosenheim, un orășel mic, liniștit, cu oameni calzi, primitori și răbdători și cu foarte multe activități și locuri recreative pentru toate vârstele.Familia ei a venit la 3 luni după ce ea a ajuns în Germania. Doamna Baligă recunoaște că aceste 3 luni au fost cele mai grele, când a realizat că e singură într -o țară străină fără familie. Acum, fiind din nou uniți, simt că pot realiza orice. La locul de muncă a întâlnit într-adevăr multe diferențe, dar diferențe care au încântat-o și au făcut-o să aprecieze foarte mult acest spital: niciodată nu lipsește nimic din materialele de care are nevoie, totul este documentat, astfel încât nu poți fi tras la răspundere pentru ceva de care nu ești responsabil și pauza de masă este respectată întotdeauna, astfel încât oricât de mult ai avea de muncă să te poți și odihni și relaxa. 

La fel ca mulți alți asistenți care au început munca în Germania, singurul regret este că nu a făcut acest pas mai devreme.