Salariul și clasele de impozitare

Sistemul prin care se stabilesc salariul și clasele de impozitare din Germania funcționează diferit de cel românesc. În funcție de starea ta civilă vei fi încadrat într-una dintre cele 6 clase de impozitare existente. Persoanele încadrate în anumite clase de impozitare plătesc mai puțin impozit din salariu, pe când în cadrul altor clase se plătește mai mult.

Cum se stabilește salariul și care sunt clasele de impozitare din Germania?

În funcție de nivelul salariului, se stabilește și nivelul taxei de solidaritate care este retrasă lunar din salarii. Taxa a fost introdusă la începutul anilor ‘90 pentru a ajuta la dezvoltarea regiunii care a fost sub ocupația comunistă. Taxa de biserică este o taxă pe care nu trebuie să o plătești decât în cazul în care vrei să fii membru al Bisericii Protestante sau Catolică. Dacă nu plătești această taxă trebuie să știi ca nu poți beneficia de slujbe religioase pentru diferitele evenimente din viața ta: cununie, botez, înmormântare și va trebui să cauți o biserică ortodoxă la care să apelezi.

Mai jos, sunt enumerate cele 6 clase de impozitare din Germania și categoriile de oameni care se încadrează în ele. Citește-le cu atenție pentru a te asigura că esti încadrat în categoria corespunzătoare și nu plătești mai mult decât este necesarul prevăzut prin lege.

01.

Prima clasă de impozitare din Germania

Corespunde persoanelor singure, divorțate sau văduve, dar tot aici sunt încadrate și persoanele căsătorite al căror soț sau soție a rămas în România sau de care sunt despărțite și trăiesc separat permanent, fără copii. În momentul în care te angajezi pentru prima dată în Germania ești încadrat automat în această clasă (exceptand rarele situații în care soțul/soția vine împreuna cu tine și începe și ea/el un job.

02.

A doua clasă de impozitare din Germania

Sunt încadrate persoanele menționate la clasa 1, dar care au cel puțin un copil în îngrijire, înregistrat în Germania. Pentru primul copil, deducerea la impozit se acordă automat. Pentru al doilea și următorii copii trebuie să se completeze o cerere, plus un formular tipizat prin care se garantează că sunt îndeplinite condițiile de încadrare în această clasă. Dacă pe parcurs condițiile nu vor mai fi îndeplinite ai obligația să anunți Finanzamt (administrația financiară).

03.

A treia clasă de impozitare din Germania

Corespunde persoanelor căsătorite, care locuiesc împreună în Germania sau contribuie împreună la susținerea aceleiași gospodării și nu sunt permanent separați. Dacă ești încadrat în această clasă, atunci soțul sau soția trebuie neapărat încadrat în clasa 5 de impozitare. Această clasă se atribuie doar la cererea soților și este avantajoasă atunci când unul dintre soți are salariul mai mare, realizând peste 60% din veniturile familiei, iar celălalt soț câștigă mai puțin sau nu este angajat deloc angajat. Cu cât diferența dintre salarii este mai mare, cu atât mai mare va fi diferența de la calculul impozitului pe venit, care va va fi restituită de administrația financiară la sfârșitul anului.

04.

A patra clasă de impozitare din Germania

Corespunde persoanelor menționate la clasa 3, dar în acest caz e necesar ca soții să aibă câștiguri aprox. egale.

05.

A cincea clasă de impozitare din Germania

Corespunde persoanelor căsătorite, doar în cazul în care celălalt soț este încadrat în clasa 3.

06.

A șasea clasă de impozitare din Germania

Corespunde persoanelor cu un al doilea loc de muncă impozabil sau cu alte venituri salariale impozabile.

Deducere la impozit pentru copii

Deducerea pentru copii se cuvine ambilor soți în părți egale.

Aceste deduceri pot fi însă, transferate unuia dintre ei. În funcție de suma veniturilor, deducerea poate duce la scăderea veniturilor impozabile. În caz că alocația pentru copii este mai mare decât avantajul fiscal, atunci el nu duce la o reducere a datoriilor pentru impozite din venit, va fi însă luat în considerare la calculul taxei de solidaritate și a taxei pentru biserică.

Suma neimpozabilă în virtutea deducerii corespunde minimului necesar de existență al copilului.

Deducere la impozit pentru copii

Pentru angajați nu există decât în mod excepțional (clasa de impozitare III/V, deduceri, altele decât pentru copii, alte venituri, divorț + recăsătorire în decursul anului etc.) obligația de depunere a declarației pe venit.

Asta are legătură cu faptul că reținerile din salariu sunt numai niște avansuri pe care tu le plătești statului. Ele sunt însă, calculate astfel încât să fie mai curând prea mari, decât prea mici. Prin urmare, deși în general nu este obligatoriu, este recomandat să depui declarația fiindcă, aproape sigur vei primi ceva înapoi.

Declarația poate fi depusă până la data de 31 iulie a anului următor.

Dacă ești căsătorit, dar soțul sau soția rămâne în România trebuie să menționezi acest lucru atunci când faci Anmeldung-ul (înscrierea în Evidența Populației). În acest mod, vei fi încadrat în clasa de impozitare corectă și anume clasa 1.

După 2 săptămâni după ce ai făcut Anmeldungul o să primești acasă, numărul de identificare fiscală – Steuernummer.

În momentul în care soțul sau soția o să se mute în Germania, se va anunța Finanzamt, obligatoriu.

PONT:

Steuernummer – Acest număr fiscal are 11 cifre și ai nevoie de el pentru a putea munci în Germania. Numărul fiscal se eliberează pe viață, deci dacă în trecut ai mai muncit în Germania, înseamnă că deja ai acest număr și poți în circa 5 zile după ce te-ai înscris în evidența populației, să mergi la oficiul fiscal (Finanzamt) și să îl ceri.

SV-Nummer sau Rentenversicherungsnummer – numărul de asigurări sociale este diferit de Steuer ID, este format din 12 cifre și îi este necesar angajatorului pentru a-ți putea calcula reținerile din salariu pentru pensie, șomaj, sănătate și îngrijire la bătrânețe. Acest număr îl primești automat prin poștă în momentul în care ai încheiat asigurarea obligatorie de sănătate.

Declaratia pe venit (Steuererklärung)

Dacă se întâmplă să rămâi fără loc de muncă și vei fi șomer, primul lucru pe care trebuie să îl faci este să mergi la Bundesagentur für Arbeit (Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă) și să te declari șomer. Așa nu va trebui să plătești tu asigurarea medicală, plata va fi preluată automat de stat, dar tu o să continui să beneficiezi de asigurare.

Dreptul la alocație de șomaj îl ai numai dacă ai contribuit la asigurările sociale de stat – 16 din ultimele 24 de luni. În anumite cazuri pot fi luate în considerare perioade de contribuție din România. Acest lucru se poate face însă, numai în baza formularului european E301 eliberat de agenția județeană/municipală pentru ocuparea forței de muncă.

Dacă dorești să părăsești definitiv țara, va trebui să reziliezi contractul cu asigurarea de sănătate, în caz contrar ți se vor emite în continuare facturi lunare. De asemenea, trebuie să reziliezi și orice alt contract pe care îl ai în desfășurare. Dacă ai contracte semnate pe o perioadă mai lungă, trebuie să mergi prima dată la Oficiul pentru Evidența Populației și să anunți că dorești să părăsești Germania (Abmeldung), iar cu hârtia primită de acolo, ai dreptul să reziliezi orice contract, chiar și înainte de termen fără să suporți clauze de penalizare.

Calculator pentru stabilirea salariului brut

Ținând cont de cele mai sus menționate, poți folosi următorul calculator de salariu, unde poți introduce salariul brut, zona, situația familială și vârsta, iar aplicația îți calculează salariul net.

https://www.brutto-netto-rechner.info/

Întrebari frecvente

Germania are 6 clase de impozitare diferite, iar apartenența la aceste clase depinde integral de situația ta socială. Poți să-ți calculezi un salariu net pentru Asistent Medical Generalist sau Infirmier, aproximativ, folosind pagina: https://www.brutto-netto-rechner.info

Costurile de trai în Germania sunt în raport cu salariul mediu și sunt foarte reduse în comparație cu alte state din Uniunea Europeană.

Da! Departamentul de integrare te poate ghida cu privire la pașii pe care trebuie să îi urmezi și cererile care trebuie depuse ca și copilul tău să beneficieze de alocație. Atenție! În Germania, copiii pot primi alocație până la vârsta de 25 de ani dacă urmează o formă de învățământ.